Un picior de plai pe-o gură de rai
Operații culturale non-invazive: îmbogățim Gărâna, păstrăm tinda satului.
Fără să-ți dai seama, te supui ritmului ei liniștit.
Odată ajuns în acest colț pitoresc și très poétique, parcă nu-ți mai vine să-ți aduci propria heterotopie cu tine. Nu-ți vine să tulburi nimic, iar starea asta vine firesc. Și bine e.
Cumințenia acestui pământ, România, pare cioplită în marmură de Brâncuși, iar Gărâna răsare firesc din ea, cu dealurile ei moi, aerul curat și înmiresmat de ierburi și flori, pâraiele limpezi, lumea fabuloasă a ciupercilor, a gâzelor și a tuturor micilor miracole care îți ies în cale.
Un „picior de plai pe-o gură de rai”, un refugiu cultural în care timpul nu mai e necruțător. Gărâna te prinde în mreje din prima clipă: prin tihna ei, prin casele albe, cu ancadramente gri, verzi sau albastre.
Dar abia după câteva zile petrecute aici începi cu adevărat să „guști” locul și toate darurile lui. Și sunt multe: aerul tare și curat, apa microbiologic pură a izvoarelor, plimbările prin păduri, foraging-ul, adică ciuperci, fructe de pădure, dragavei, măcrișor, muguri de brad și pin, sevă de mesteacăn, plante aromatice sălbatice, aproape uitate.
Apoi lacul Trei Ape, Semenicul, Vârful Cuca și panorama lui uluitoare, răcoarea dimineților, rândunicile care își fac cuib în casă dacă le lași, clipele petrecute în hamac, între triluri de păsări, vânt și umbre care se plimbă peste dealuri. Parcă, în fiecare moment, peisajul se dezvăluie altfel.

Parcul de sculptură de pe Dealul Prislopului
Patrimoniu local
Un ansamblu rar de sculptură în aer liber, rămas după simpozioanele începute în 1996. Lemnul se schimbă, pădurea crește, lumina se mută.
Vezi povestea

Întâlniri.
Întâmplări ziditoare.
Ne adunăm în jurul unei idei și o dospim împreună. O poveste, o lucrare, un artist, un film, o carte.
Vezi salonul

Povești din Gărâna, strânse la timp
Arhiva de memorie
Adunăm și digitalizăm povești, fotografii și mărturii orale, ca memoria colectivă a Gărânei să rămână vie pentru cei care vin.
Adu o poveste

Texturi locale
Ușa de șură
Frumusețea simplă a lemnului vechi, modelat de timp și de mâna omului, o mărturie a rădăcinilor noastre. Nu restaurăm ca să arate nou. Reparăm ca să mai țină o generație.
Susține ESHATONParcul de sculptură de pe Dealul Prislopului
În 1996, la inițiativa sculptorului Bata Marianov, primul simpozion internațional de sculptură în lemn, urmat de al doilea, în 1997, și de alte întâlniri ulterioare, a adus la Gărâna artiști români și străini, care au lucrat în aer liber, folosind lemnul ca materie vie și memoria locului ca punct de plecare.
Sculpturile rămase în urma acestor întâlniri – semnate de Bata Marianov, Napoleon Tiron, Gheorghe Turcu, Sava Stoianov, Aurel Vlad, Vlad Ciobanu, Ioan Deac, Gheorghi Mincev, Liviu Russu, Nada Stojici și Alexandru Roșu – formează astăzi un ansamblu rar de sculptură în aer liber.
Unele păstrează masivitatea și forța trunchiului, transformând lemnul în forme aproape arhaice; altele sunt construite din goluri, tăieturi și ritmuri geometrice, lăsând lumina și peisajul să treacă prin ele. Există forme abstracte, verticale și monumentale, dar și prezențe care evocă lumea vegetală, animală sau figura umană. În toate, materia păstrează ceva din memoria copacului.
Așezate în relație cu pădurea, dealurile și lumina schimbătoare a muntelui, sculpturile nu funcționează ca obiecte izolate. Ele se modifică odată cu anotimpurile, cu vremea și cu felul în care sunt privite. Fiecare lucrare are propriul său fel de a sta în peisaj. Îmbătrânesc împreună cu el.
Lemnul se schimbă, pădurea crește, lumina se mută, anotimpurile trec. Iar ceea ce a fost cândva un trunchi devine, încet, memorie, semn și parte din munte.
Vă scriem înainte de fiecare ediție. Nu mai des.
Câteva mesaje pe an. Vă puteți dezabona din oricare dintre ele.